Matei Millo (n. 25 noiembrie 1814, Stolniceni-Prăjescu, Iași, Principatul Moldovei – d. 9 septembrie 1896, București) a fost un actor și autor dramatic român. Matei Millo a început învățătura în casa părintească din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași. Și-a continuat studiile la școala lui Victor Quenim din Iași, unde i-a avut colegi, printre alții, pe Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. A urmat apoi Academia Mihăileană, iar după absolvirea acesteia, în 1840, a plecat la Paris, unde a studiat arta dramatică timp de cinci ani. A desfășurat la Iași și la București o activitate multilaterală de actor, director de scenă, autor dramatic, conducător de trupă și director de teatru, precum și de profesor. Matei Millo a fost un fervent susținător al repertoriului național și un interpret strălu